Struguri, portocale, fistic, curmale, nuci, cirese amare, mere, lamai, cirese, mastic… Chios a fost si este cunoscut pentru varietatea larga de fructe sezoniere.

Initial au fost folosite numeroase metode de a prezerva fructele de-alungul anilor, precum fierberea si depozitarea in sirop. Cu timpul au fost adaugate numeroase ierburi si arome, iar folosirea indulcitorilor precum zahar sau miere a scazut.

Toate aceste metode au dus la creearea a unei mari diversitati de arome ce mai pot fi gasite si astazi. Initial aceste retete pentru dulciuri au fost folosite doar pentru consumul propriu, insa dupa cativa ani au ajuns sa fie produse in masa.

Combinand mastic-ul din chios cu zahar se obtine o dulceata numita hyporvrychio, care a fost folosita de un secol de catre diaspora greaca si in Constantinopole ca dulceata de a servi oaspetii.

Aceste dulciuri au jucat deasemenea un rol important in viata sociala. Se spune ca a manca nu este doar o necesitate de baza ci are o anumita semiotica ce asociaza diferite aspecte ale vietii cu, culoarea si tipul dulciurilor oferite cu fiecare ocazie… precum flori sau lumanari, asa si anumite dulciuri se ofereau la nunti, sarbatori sau la inmormantari.